Munții Piatra Craiului și Cabana Curmătura

 

București Nord – Brașov – Zărnești – Cabana Gura Râului – Cabana Plaiul Foii – Cabana Curmătura

În urmă cu 12 ani, Anghel Costel și Anghel Florin plecau împreună într-o excursie montană de 3 zile. În perioada, 26 Martie 2010 – 28 Martie 2010, am decis împreună să ne petrecem 3 zile frumoase în Munții Piatra Craiului. Mai exact spus, este vorba de vineri, sâmbată și duminică. Cu 2 zile înainte să plecăm, am început să ne pregatim ușor bagajul mult așteptat.

Țin bine minte și în ziua de azi, că în dimineața zilei de vineri plecarea trenului a avut loc la ora 6.15. Călătoria cu trenul personal până în Gara Brașov a durat 3 ore. După ce-am ajuns în Brașov, cu siguranță cred că am așteptat aproape o oră să schimbăm trenul spre Gara Zărnești. Și acum țin minte, călătoria cu trenul a durat 90 de minute și că acel tren roșu privat, a fost format din 2-3 vagoane curate pe exterior și-n interior.

  • Recapitulare tren traseu: Gara București Nord, Gara Brașov, Gara Zărnești.
  • Am avut timp liber pentru a realiza un videoclip în orașul Zărnești.

După ce ne-am dat jos în Gara Zărnești, fiindcă avem mai mult timp liber la dispoziție, am dat amândoi o tură prin  orașul Zărnești. După care, am parcurs ușor și bine, următorul traseu montan: Cabana Gura Râului, Cabana Plaiul Foii și Cabana Curmătura. Deoarece era luna martie, am decis să ne cazăm în Cabana Curmătura.

Cu alte cuvinte, numai am cărat cortul cu noi în spate, deoarece era încă sezonul rece și nefavorabil. Și bineînțeles, bagajul a fost unul pe măsura: 2 rucsaci, 2 saci de dormit, haine de schimb, 1 pereche de bocanci pentru fiecare om, 2 pelerine pentru ploaie, 2 lanterne, 2 perechi de pantaloni impermeabili, 1 hartă turistică, 1 radio, 1 pereche de cărți, 1 aparat de fotografiat numit Canon PowerShot A460.

  • Recapitulare traseu montan: Cabana Gura Râului, Cabana Plaiul Foii, Cabana Curmătura (ne-am cazat pentru 2 nopți).
  • Videoclip creat lângă Cabana Curmătura.

 

Înainte să plecăm din București, ne-am propus să înnoptăm 2 nopți în Cabana Curmătura. Numai știu exact cât ne-a costat cazarea, dar oricum, înainte era mai ieftin toate aceste costuri unei excursii oarecare. Chiar dacă era spre sfârșitul lunii martie, am avut noroc de vreme cu soare și de oameni faini (oameni faini – așa se zice în zona Brașovului).

Ca o comparație pentru dificultatea traseelor dintre cele două zone muntoase, zona Munții Piatra Craiului este mult mai dificilă de parcurs si mai sălbatică. Majoritatea „turiștilor” aleg Munții Bucegi dar echipamentul lor nu este complet.

  • Morala finală: „Dacă tu ca om, îți bați joc de munte, și muntele la rândul lui, o să-ți bată joc de tine”.
  • În ziua de duminică, am plecat din cabana să refacem returul traseului până în Gara Zărnești. În momentul când am venit cu acel tren roșu privat spre Gara Zărnești, duminică ne-am întors amândoi tot cu trenul respectiv până în Gara Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *